Cu ocazia celebrării zilei Mondiale a Mediului, Primăria Municipiului Iași, Asociația CASUS, ECOarena, SC Salubris SA cu sprijinul OIREP Eco Positive, cărora li s-au alăturat partenerii: Garda de Mediu Iași, Agenția pentru Protecția Mediului Iași, Universitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”, Opera Națională Română Iași, Ateneul Național din Iași, Palatul Copiilor Iași, Fabrica de Print și Radio ERCIS FM aduc o contribuție semnificativă la conservarea și protejarea mediului în Municipiul Iași, prin lansarea campaniei „ElectroReciclare pentru un Mediu mai Curat”
Această inițiativă de colectare a deșeurilor electrice și electronice este dedicată responsabilității noastre colective față de mediu și are ca scop promovarea unui mod de viață sustenabil și ecologic în comunitatea noastră
Campania „ElectroReciclare pentru un Mediu mai Curat” își propune să sensibilizeze și să mobilizeze locuitorii din Iași pentru a se alătura efortului comun de a colecta și recicla corect deșeurile electrice și electronice. Având în vedere impactul semnificativ pe care aceste deșeuri îl au asupra mediului înconjurător și sănătății umane, este esențial să acționăm acum pentru a minimiza efectele negative.
În cadrul acestei campanii, locuitorii din Iași sunt încurajați să aducă la punctele de colectare desemnate echipamente electrice și electronice uzate sau nefuncționale, cum ar fi calculatoare, televizoare, telefoane mobile, electrocasnice și alte dispozitive similare. Punctele de colectare vor fi amplasate în următoarele locații din oraș, pentru a facilita participarea tuturor celor interesați:
- Sediul SC Salubris S.A – Şos. Naţională, nr. 43, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00;
- Centrul de cartier Tătărași – str. Vasile Lupu, nr. 8, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00;
- Centrul de cartier Alexandru cel Bun – str. Tabacului, nr. 1B, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00;
- Centrul de cartier Nicolina – str. Petre Țuțea, nr. 2, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00;
- Centrul de cartier Păcurari – șos. Păcurari, nr. 34, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00;
- Centrul de cartier Frumoasa – bld. Poitiers, nr. 20-22, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00;
- Centrul Permanent de Colectare DEEE Iași – Strada Pompei, nr. 3 (zona Podul de Piatră), deschis luni, miercuri între orele 09.00-18.00, marți, joi, vineri între orele 09.00-17.00 și sâmbăta între orele 09.00 – 13.00.
Comenzile de ridicare de la domiciliu sau sediu de firmă se preiau GRATUIT astfel:
- Zilnic, între orele 9.00-17.00 la numărul 0764.399.399 prin SMS (tarif normal) sau pe WhatsApp (cu menționarea numelui și adresei deponentului).
- De luni până vineri, între orele 9.00-17.00 la TelVerde 0800.444.800 (gratuit).
- Permanent prin formularul de comandă on
–line de pe www.ecoarena.ro sau www.colecteaza.ro
Toate comenzile venite până pe data de 4 iunie vor fi preluate de operatorul de colectare ECOarena, pe bază de programare telefonică, direct de la domiciliul dumneavoastră sau sediul de firmă! Echipa operatorului de colectare vă va suna în maximum două zile lucrătoare de la plasarea comenzii, pentru a stabili ziua și intervalul orar de ridicare a deșeurilor.
Cei care vor preda aceste deșeuri în cadrul campaniei dedicate Zilei Mediului vor participa la tombola ce va avea loc în data de 5 iunie, ora 12.00, la Centrul Permanent de Colectare DEEE Iași – Strada Pompei, nr. 3 (zona Podul de Piatră).
Vor fi acordate următoarele premii: – 20x 2 bilete/câștigător la Ateneul Național din Iași; 10x 2 bilete/câștigător la Opera Națională Română Iași; 3x multicooker; 3x espressor cafea; 4x cap de duș cu filtrare; 5x uscător păr; 5x blender de masă; 5x cântar de persoane ; 5x aparat radio. Lista câștigătorilor va fi disponibilă pe www.ecoarena.ro și www.colecteaza.ro, începând cu data de 7 iunie 2024